În urmă cu o săptămână am trăit una dintre cele mai frumoase zile. O zi în care cele două mari familii care m-au adoptat, Runners Club și Asociația Oameni Buni, s-au reunit pentru mine. O zi în care am simțit din plin dragoste, susținere, încredere, admirație, putere, fericire.
Runners Club organizează în fiecare an, în luna martie, un cros destinat doamnelor și domnișoarelor cu ocazia zilei de 8 martie, zi care celebrează femeia. În fiecare an, pe lângă acest scop, Crosul Divelor mai are și un scop caritabil. Anul acesta, Horatiu (președintele Runners Club) a ales ca acest scop caritabil să fiu eu. Nu știu dacă pot exprima în cuvinte ceea ce am simțit când am aflat acest lucru. Un amalgam de emoții, de la fericire până la tristețe, de la zâmbete până la lacrimi. Am fost extrem de bucuroasă pentru că voi primi acest ajutor și am mulțumit. Dar în același timp m-a întristat faptul că acest cross, cu care de altfel eu mi-am început viața de alergător în 2014, se făcea acum pentru mine. Aș fi vrut de mii de ori să fiu acolo în calitate de sportiv care susține o cauză în locul bolnavului care era de data aceasta cauza. În viață însă aceste lucruri se întâmplă cu siguranță pentru un motiv, chiar și atunci când noi nu înțelegem care este.
Și pentru că orice cauză caritabilă trebuie să aibe în spate o Asociație, familia mea de Oameni Buni mi-a fost alături fără măcar să clipească. Alina a zis din prima clipă da. Știam că așa va fi, nu avusesem nici o îndoială. Cu toate acestea, nu încetez să mă minunez de inima mare care bate în pieptul fetei asteia care e doar o mână de om. Nu am mai văzut pe nimeni care să sară așa în ajutor pentru toți cei care au nevoie. Care să aibă un cuvânt de alinare, de încurajare, de susținere pentru toată lumea. Este incredibil câtă energie emana, câtă strălucire are în ochi. Iar atunci când se implică în ceva, Alina o face într-un singur fel, cu “toate pânzele sus”!
Eu mi-am propus ca în ziua cross-ului să fiu aliniată la startul cursei de 2 km. Nu contează că nu pot alerga, era important să fiu acolo cu toată lumea. Ori ca să participi la Crosul Divelor trebuie să te pregătești. Aici totul este despre ținuta în care ești îmbrăcată și despre zâmbetul de pe buze. Așa că mi-am comandat din timp o perucă multicoloră. Alina, care a intrat foarte repede în joc, a făcut fustițe colorate pentru toate fetele din Asociație, dar și în plus, pentru că fetele care aveau nevoie, să își poată achiziționa.
Pentru a susține cauza până la capăt, Horatiu a decis să pună atât pe tricourile care s-au dat în kitul de participare cât și pe medaliile de finish și statuetele oferite la premii, fundița albă care simbolizează cancerul pulmonar.
Mi s-a părut un gest foarte profund pentru că este cumva ca o invitație la conștientizare asupra luptei împotriva acestui tip de cancer.
Ziua cursei avea să vină cu foarte mari emoții. Urmau să se întâmple foarte multe lucruri. Trebuia să fiu la start, să rămân la premiere, după care să fug la aeroport de unde urma să iau avionul către Roma. Totul părea extrem de palpitant dar și puțin îngrijorător. Plecarea la Roma fusese ceva planificat la sfârșitul verii trecute când mă înscrisesem la maraton. La vremea respectivă eram convinsă că voi putea duce la bun sfârșit o astfel de cursă, chiar dacă o voi face într-un mers alert în loc de alergare. După recidiva din toamnă și tratamentul cu chimioterapie, era clar că acest lucru nu se va mai putea întâmpla. Dar pentru că în tot timpul ăsta am stat mai mult în fața telefonului sau a laptopului urmărind cursele la care mi-aș fi dorit să pot participa, am decis că de data aceasta, dacă tot am planificarea făcută, să merg la fața locului și să-mi susțin prietenii de acolo. Alex al meu s-a decis să vină și el și odată cu el și Laura, sora mea. Și ca o surpriză extrem de plăcută, Christa de la Sigisoara, a decis să ni se alăture. Despre Roma am să vă vorbesc în alt episod însă.
Christa venise de cu seara la mine (love you). Dimineața ne-am trezit extrem de emoționate, am verificat bagajele, ne-am machiat corespunzător unor dive ce suntem și am plecat. Bagajul pentru Roma în mașină, hainele de schimb după cross lângă noi, zâmbetul pe buze și la drum.
Știam că va fi un stand al Asociației și că sunt mai multe fete care vin la susținere, dar ceea ce am găsit când am ajuns acolo, mi-a depășit orice imaginație. Era plin de amazoane la stand, venite de prin țară. De o parte din ele știam, de cele mai multe nici nu aveam idee că vor fi acolo. Atmosfera era efectiv incendiară. M-am trezit într-o mare de îmbrățișări din toate părțile. Eu cred că atâta energie pozitivă, direcționată toată către mine, nu am mai primit niciodată. La fel cum niciodată nu am mai trăit această emoție.
În timp ce mă îmbrățișam cu fetele și făceam poze, băiatul de la microfon îmi spunea povestea, o făcea cunoscută tuturor. Inițial am avut nevoie de câteva secunde ca să realizez că despre mine vorbește. Le spunea tuturor prin ce trec și le spunea tuturor despre familia mea de Oameni Buni care mă susțin. Apoi a dat cu ochii de mine și mirat că sunt prezentă efectiv acolo, mi-a dat și mie microfonul pentru a spune câteva cuvinte. Ce poți spune decât să mulțumești în asemenea momente!? Ce poți spune decât să te închini în fața atâtor oameni minunați, care erau acolo și pentru tine!?
Am plecat în cursă împreună cu Alina și Christa, ținând în mână steagul Asociației. Ni s-au alăturat Laura și Oana și alte alergătoare care, chiar dacă ar fi putut alerga, au decis să vină în ritmul meu, să se bucure împreună cu noi (mulțumesc Criss). Am făcut poze, am râs, ne-am încurajat unele pe altele și fără ca măcar să ne dăm seama cum au trecut cei 2 km, am auzit că suntem anunțate în microfon că sosim. Alt val de emoție, alt val de îmbrățișări, medalii. O mulțime de fete care mă încurajau! Anca, o fostă colegă de-a mea din școala generală avea chiar o banderolă pe cap pe care era pictat numele meu. Foarte frumos, mulțumesc dragă prietenă.
În microfon auzeam cum sunt o inspirație pentru lume. Fetele care mă îmbrățișau îmi spuneau la fel, că sunt o luptătoare, că sunt o învingătoare. Probabil că este așa. Dar eu nu mă văd diferită de restul oamenilor care fac parte din Asociație. Suntem niște învingători cu toții și mai mult decât atât, ne bucurăm din tot sufletul de viață. Știu că lumea se așteaptă să găsească tristețe și supărare atunci când știu că vor avea de a face cu persoane cu cancer. Dar sincer, cred că și de data aceasta, gașca noastră a fost cea mai mare și cea mai veselă. Și totul e mult mai ușor pentru că “împreună suntem mai puternici!”
Dragă Lili, știu că ți-ai fi dorit să fii prezentă cu noi și îmi pare rău că răceala nu ți-a dat voie. Dar știu și că în sufletul tău ai fost de fapt cu noi acolo. Te îmbrățișez.
Sunt recunoscătoare tuturor celor care au venit, care m-au susținut. Alina și Vio, sunteți absolut minunate iar lângă voi puteți aduna doar alți oameni minunați. Mă bucur că sunt unul dintre ei. Vă iubesc din tot sufletul. Nu aș vrea să spun nume din teama de a nu lăsa pe cineva pe dinafară. Dar v-am simțit pe toate acolo și vă îmbrățișez cu mare, mare drag.
Horatiu și Doru, e atât de faină comunitatea asta de alergători. Mi se pare atât de minunat cum se adună oamenii pentru sport. Dar ce mi se pare și mai minunat, e cum se adună oamenii atunci când e nevoie să-l susțină pe unul de-ai lor. Vă mulțumesc vouă în primul rând pentru că ați făcut acest lucru posibil și mulțumesc tuturor care au venit să alerge, tuturor celor care au donat și tuturor celor care sunt alături de mine într-un fel sau altul. Și așa cum am spus atunci la microfon, să dea Domnul să ne vedem la alergare.
Alex puiule, îți mulțumesc că ai fost alături de mine în toată emoția asta. Faptul că ai venit, a completat fericirea mea. Nu voi înceta niciodată să te admir, să te iubesc, să te susțin, indiferent care va fi drumul vieții tale. Ești cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat, cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut viața și sunt extrem de mândră de tine!
Fetele mele, Laura, Oana și Cami, prietenia noastră devine tot mai profundă. Mi-a plăcut tare mult ce ai scris pe FB despre prieteni Cami, faptul că un prieten este acela care chiar și după ce îți cunoaște toate defectele, încă te iubește și îți este alături. Adevărat! Oana, să te aud că te-ai distrat în alergare, a fost pentru mine o victorie, recunosc! Sper să reușesc să te mai fac să iei papucii de sport în picioare, dar promit să o fac prin alte mijloace decât cel de acum! Laura, fără tine absolut totul ar fi fost în viața mea lipsit de sens. Tu mă completezi, ești cel mai bun om pe care îl cunosc. Vă iubesc și vă mulțumesc!
Și ca o încununare a acestei energii primite din partea voastră, oameni dragi și frumoși, CT-ul meu a ieșit frumos și mai curat decât oricare din ultimul an și jumătate. Tratamentul meu continuă, lupta nu este încheiată, dar viitorul se vede în alte culori acum. Poate că nu voi mai putea niciodată alerga, cu siguranță nu așa cum o făceam, dar asta nu mă va împiedica niciodată să visez, să mă îmbrac în haine de sport și să mă așez la startul curselor vieții mele, de oricare ar fi ele.
Sunt un om privilegiat. Am fost copleșită de emoție în această zi de 16 martie în care m-am simțit o adevărată Divă. În fața voastră, oameni dragi și buni, mă înclin și vă mulțumesc!
Comments