Azi a fost o zi a revelației, un moment în care am avut senzația că m-am trezit dintr-un soi de letargie, azi am realizat că fără să îmi dau seama, renunțasem la luptă. Renunțasem la speranță, renunțasem la vise, renunțasem pur și simplu. Și tot azi am realizat din nou că mesajele pe care le primim de la viață, de la Dumnezeu, vin prin oamenii pe care ni-i trimite în cale. Azi, fără ca să știe, sau măcar să bănuiască, Anca Ignat m-a salvat pentru a doua oară de când o cunosc. Dragă Anca, îți sunt mai recunoscătoare decât ai putea să îți imaginezi. Și deși drumul e lung și anevoios, scânteia pe care azi mi-ai dat-o, m-a readus la viață și pentru asta îți mulțumesc!
La 2 ani după ce am primit diagnosticul de cancer și fără să fi venit între timp și mesajul unei remisii totale, viața mea are altă culoare. Viața mea are alte sensuri. Simțurile mele sunt ascuțite în alte direcții, oamenii de lângă mine sunt alții, lucrurile pentru care mă zbat sunt altele. În acești 2 ani, m-am reinventat de zeci de ori și azi, am avut puterea să realizez că va trebui să fac asta încă o dată.
V-am povestit despre atât de mulți oameni frumoși din viața mea care mi-au fost alături în parcursul meu de după diagnosticul de cancer. Nu pot spune că ei nu mai sunt, pentru că într-un fel sau altul, mai sunt. Doar că unii dintre ei mai departe. Azi, sunt dintre ei care mă întreabă când ne întâlnim întâmplător: „dar tu ești bine, nu?”, alții încă îmi spun „ai să vezi că o să fie bine!”, sau „dar tu ești atât de puternică, eu nu aș fi putut să fiu la fel niciodată!”. Unii îmi spun cât de mult mă admiră iar în ochii altora văd acceptarea faptului că sunt o canceroasă și primesc un soi de compasiune printr-o îmbrățișare sau o privire caldă. Mulți dintre ei încă îmi scriu după câte o ședință de tratament să mă întrebe cum mă simt. Cum pot oare să le explic că după tratament am momente când și să îmi iau o cană cu apă e un chin, dar să pot răspunde la mesaje! Știu că nu trebuie să explic nimănui, dar uneori aș vrea. Dar cel mai mult aș vrea ca cineva să îmi dea paharul ăla cu apă. Sau să îmi facă ceva de mâncare fără să mă întrebe ce îmi doresc. Sau pur și simplu să stea lângă mine și să îmi maseze spatele, sau gambele sau poate doar să mă țină de mână.
Da, viața nu a stat în loc pentru nimeni odată cu diagnosticul oncologic al unui om. Nici măcar viața omului în cauză. Și știu că este inerent ca lucrurile să meargă într-o oarecare direcție. Mai ales că avem tendința să fim în grupuri de oameni cu preocupări comune și odată ce acele preocupări nu mai sunt la fel, e normal ca și drumurile să se despartă. Deși înțeleg foarte bine cum funcționează, tot mi se pare trist.
Am avut câteva luni foarte dificile în a accepta faptul că nu voi mai putea alerga. Și a fost atât de dur și greu, încât nici măcar nu am mai reușit să merg să îmi susțin prietenii în cursele lor, fără ca asta să mă doară. Și cu atât mai mult când te mai și întreabă: „no, cum ești? Pe când la linia de start?”, „o să vezi că și tu o să revii în curând!”. Toate astea erau ca niște cuțite în suflet. În final, am reușit să fac pace cu mine și cu ideea că nu voi mai putea alerga, dar recunosc că odată cu asta s-a creat un soi de prăpastie între mine și o parte din oamenii dragi și apropiați de altă dată. Dar cred că asta e viața și până la urmă, cred că face parte din procesul de învățare a faptului că unii oameni sunt făcuți să stea pentru eternitate, iar alții sunt destinați să ne ofere momente și apoi să își vadă de cursul vieții lor. Le sunt recunoscătoare tuturor.
Dar pentru că în viață este mereu vorba despre echilibru, deși e trist și greu de acceptat ceea ce mi s-a luat, nu pot să nu fiu profund recunoscătoare pentru ceea ce mi s-a dat. Și din nou ajung să mulțumesc cerului că există Asociația Oameni Buni și că mi i-a scos în cale. Fără acești oameni eu nu cred că o scoteam la capăt. Legăturile care s-au creat la început azi sunt adevărate prietenii. Cu o parte dintre fetele astea am o relație atât de frumoasă, profundă, inspirațională și revelatoare, încât pot spune că mulțumesc cancerului pentru ceea ce mi-a dat.
La vita e bella! ❤️