Maria Gîmbuțan

Povestea de azi e una specială. Povestea de azi, deși este una tristă, de fapt, ea vorbește despre viață, despre o viață trăită cu blândețe și bunătate, cu optimism și cu iubire. Pentru că așa ne-o amintim noi pe Maria și așa va rămâne mereu în sufletele noastre. Și am vrut tare mult ca aceste gânduri să răsune și să ajungă la inimile tuturor celor care au iubit-o și în a căror suflete va rămâne mereu.

Noi suntem Oameni Buni și Maria a făcut parte dintre noi. Și prezența ei între noi a lăsat multe amintiri plăcute tuturor celor care într-un fel sau altul au intrat în contact cu ea. Și veți vedea ce frumos reiese din cuvintele noastre cât de frumoasă era Maria și ce suflet mare avea.

Alina își amintește de Maria atât de frumos:

“Despre Maria am aflat de la un alt Înger printre stele- Sorin Roșu. Mă rugase să iau legătura cu o “consăteancă” de-a lui, o fată tare faină, cu cancer la ovare, speriată, care nu știe încotro să o apuce.

Am sunat-o și am vorbit mult la telefon. O voce atât de blândă, calmă...Știa că e pe cele mai bune mâini și că face tratamentul corect dpdv oncologic și voia să știe dpdv nutrițional cum se poate ajuta. A ajuns și la niște vraci, cum le spun eu celor care vând “naturiste”, care după ce i-au smuls o sumă frumușică de bani pt înscrierea în program, i-au dat și “posibilitatea” să își cumpere tratamentul miraculos … Noroc că a dat de mine – a economisit niște bani. Am făcut online cursuri de nutriție gratuite cu nutriționiști specializați pe oncologie și a aflat că alimentația nu e un medicament. A apărut timidă pe zoom, își lua notițe și punea întrebări. Am îndrăgit-o din prima, vorbeam mult in privat. Am aflat că era bunică, o bunică atât de tânără!!!

Purta un batic, să nu i se vadă cheliuța...Am început să facem atelierele de creație online- era pandemie 2020. Ea din Târnăveni, noi din Cluj. Am cusut online, am făcut ateliere de teatru online și după câteva întâlniri aveam impresia că ne știm de când lumea. Într-o zi – era f cald- ne-a întrebat dacă poate să își dea baticul jos că o irită pielea capului. M-am bucurat că a avut acest curaj și însemnă că chiar se simte între prieteni. Avea păruțul scurt, dar atât de bine îi stătea!!! și ochii ăia albaștri albaștri de tot!!! Era atât de frumoasă! Am încurajat-o cu toatele să nu se mai ascundă în spatele baticului, am încurajat-o să facă ce îi place , când îi place și cum îi place!

În 2021 am organizat un eveniment la Cluj- Conversații cu și despre oameni buni – unde am vorbit despre proiectul nostru de Suflet On Cool Art- body painting pe cicatrici oncologice. Venise tocmai din București Oana Stroe- scriitor și critic literar să ne vorbească, ea fiind un model în acest proiect. Maria a ținut neapărat să vină, deși a depus un efort mare pt că a venit cu trenul. Și nu a venit sigură. Mi-a spus: Alina, pot veni cu Jeni, sora mea...știi și ea este proaspăt diagnosticată cu cancer și vrea să te cunoască că are nevoie de energie să ducă lupta asta și tu știi așa frumos să explici ce înseamnă lupta cu cancerul. Au venit amândouă și așa ne-am cunoscut pt prima dată… Am stat la povești până noaptea târziu. Dimineața am venit direct la ele că știam că au tren devreme și mai vroiam să vorbim. Deși veneam de-acasă, nu am apucat să mănânc. Maria mi-a dat zacuscă și vinete...Doamne, bune au fost… Apoi le-am dus la gară. Întâlnirile și discuțiile telefonice au continuat, însă tot mai specifice… Boala reapăruse… Mă enervam pe ea...și Doamne rău îmi pare acum… pt că întotdeauna se lasă pe ultimul loc… să nu deranjeze, să nu supere, sigur medicul era ocupat cu alte cazuri mai grave decât ea și de aceea nu-i răspunde… Era de o duioșie în voce, de un calm… Îi spuneam: Maria, dar du-te cu forța în cabinet, dar somează-i să te asculte… Mă duc eu în locul tău! Nu Alina, lasă că sigur altu-i mai grav decât mine…

Am reușit să o aduc în tabara Spirit Liber în 2022...Doamne, ce amintiri frumoase! Ce e tabăra asta pentru orice bolnav de cancer? VIAȚĂ!!! Am râs împreună, am dansat, ne-am jucat, am plâns, am scris, am pictat și am povestit, ne-am îmbrățișat și ne-am dat putere unii altora…

Dintre toate pozele făcute, îmi stăruie în minte una singură… cea cu Maria- frumoasa Maria.

Era sfârșit de iulie 2022, eram la Amethyst după ceva acte și mă bate cineva pe spate. Era Maria, cu ochi sclipitori, zâmbet cald… M-a îmbrățișat, ne-am bucurat că ne revedem...deși nu ne doream niciuna să fim acolo. Deși am terminat filmările pt On Cool Art editia 2022, am întrebat-o direct: vrei să fii model și să te pictăm? Da, când!? Cât de curând, te anunț.

Într-o săptămână am organizat ședința de pictură. A depus un efort supraomenesc să vină… Era deja în spital în Brașov, se pregătea pt operația HIPEC care urma să aibă loc acolo. A venit cu fiica ei Diana , nepoțica și soțul ei. A fost un efort pentru toată lumea, dar atunci am realizat că acest proiect este de fapt un instrument de care te agăți să o mai duci o zi, o săptămână, o lună, un an...sau mai mulți… Este o gură de aer, este o gură de viață, este o gură de energie și pentru unii poate fi chiar vindecare!!! Vindecare sufletească...Înainte ca trupul să se vindece, trebuie să fie sufletul vindecat…

Frumoasa noastră Maria, blânda noastră Maria atât de bine și-a intrat în rol, atâta putere a primit , și-a luat energie de-acolo pt operație și pt toate greutățile care urmau să vină. Dar cel mai mult m-a impresionat relația frumoasă pe care o are cu familia...Nu am văzut demult așa un om iubit. Nicolae, soțul ei, o sorbea secundă de secundă din priviri...Parcă erau doi adolescenți la prima întâlnire, el atât de ocrotitor, ea atât de sinceră...Încerca să se convingă (ea pe ea) că va fi bine…

I-am condus la mașină, ne-am pupat, mi-am oprit lacrimile în colțul ochilor să nu le vadă… Ce-a fost în sufletul ei,.. numai Dumnezeu știe… Cât de greu i-a fost familiei, tot doar El știe…

Am vorbit cu Diana, fiica ei, de mai multe ori … la fel de blândă ca mama ei...și nu se revolta deloc… De ce oamenilor buni li se întâmplă una ca asta????? De ce Doamne??? De ce???

Maria … veghează-ne de Sus și fii Îngerul nostru păzitor!

Noi vom continua să cântăm: Simțim la fel, gândim la fel, iubim la fel … Luptăm în continuare!

Nu te vom uita, rămai vie în amintirile noastre!”

Christa:

“Maria, prietena mea dragă! Așa ne spuneam noi. Am întâlnit-o în minunata tabără. Ea m-a cucerit în mod special prin prezența, ochii, zâmbetul, discreția, credința, bucuria, încrederea, puterea, iubirea pe care o emana. Amândouă am simțit o atracție specială și am ținut o legătură specială cu ea de atunci. Mereu ne-am bucurat să ne scriem, să ne trimitem poze. Nu am vorbit de foarte multe ori, dar de fiecare data, ea era acolo cu acele cuvinte pline de credință, speranță și lumină. A fost și va rămâne specială pentru mine pentru totdeauna. Și când îi era nespus de greu, ea nu spunea, credința ei fiind mult mai mare decât toate rănile din lume.

În tabără a fost atât de dulce! Era Karaoke și așa drăguță a fost și emoționată, a cântat pentru prima dată, atât de frumos și avea o voce atât de cristalină și radia de fericire când cânta. Era fericită că a avut curajul să cânte.

O iubesc și o voi iubi mereu!”

Nadia:

“ Plâng acum, de fapt plâng de azi dimineața de la aflarea veștii că Maria noastră nu mai e pe Pământ! Am cunoscut-o pe Maria în tabăra “Spirit liber” de anul trecut. Un OM BUN, frumoasă la chip și suflet. Văd și acum zâmbetul tău cald, simt și acum blândețea din privirile tale și căldura din vorba ta.

Drum lin printre stele, Maria, suflet Bun și Blând!”

Onorica:

“Nu am cunoscut-o personal pe Maria. Am întâlnit-o o singură dată, la o întrunire a Asociației Oameni Buni, la Cluj-Napoca, în vara anului 2021. Mi-a rămas întipărit în minte zâmbetul ei. Eu eram după operație, cu părul foarte scurt după chimioterapie și mă simțeam oarecum stingheră, fiindcă nu cunoșteam aproape pe nimeni. Ea era așezată în stânga mea și îmi zâmbea….cald, încurajator, cu empatie. Imaginea aceasta mi-a rămas. Ulterior, ne-am împrietenit pe Facebook și am rămas la curent cu lupta ei. Acum, când a plecat, m-am uitat prin fotografiile ei și mi-am amintit de un text dintr-un psalm biblic: “Cei care își pun încrederea în Domnul, atunci când trec prin valea plângerii, o transformă în izvor.” Cred că Maria a fost unul dintre acei oameni aleși care a transformat această vale a plângerii în izvor. Dumnezeu s-o primească în împărăția Lui!”

Maria:

“Când am cunoscut-o pe Maria, am simțit căldura și lumina care vin de la ea și aveam în minte aceeași descriere simplă care îmi apare mereu și mereu când mă gândesc la ea: balsam pentru suflete. Păstrez cu mine zâmbetul ei, știu că ne veghează de acolo de unde e și ne mângâie cu bunătatea sa. Sunt recunoscătoare că ai trecut prin viața mea, Maria! “

Mariana:

“Deși o cunosc pe Maria doar de 3 ani, am impresia că o cunosc de o viață. Ieri, în drum spre Germania, am recitit toate mesajele de la ea și mi-am dat seama ce luptătoare a fost și cu câtă demnitate și-a dus boala. A fost o femeie, pe cât de sensibilă, pe atât de puternică, o familistă convinsă. Și-a iubit enorm soțul, fiica și pe cei doi nepoței. S-a sacrificat mult pentru bunăstarea familiei, muncind ani buni prin străinătate, departe de cei dragi. În acea perioadă, dorul de fiica ei, faptul că nu a fost lângă ea în perioada de adolescență, a măcinat-o îngrozitor de tare. A fost un om blând, cu o sensibilitate ieșită din comun, nu suporta să supere pe cineva sau să știe că cineva este supărat pe ea. Era îndrăgostită de grădina ei cu flori, de trandafirii ei superbi, sădiți cu mâna ei, cu ani în urmă.

Îi plăcea să citească mult, să se documenteze în orice domeniu. Era o bună creștină, îl iubea pe Dumnezeu și se ruga mult. Încă de când am vorbit prima dată la telefon, înainte să ne fi întâlnit, am simțit-o foarte aproape. Am stat de multe ori cu orele la telefon, dezbătând subiecte pe diferite teme, susținându-ne una pe alta. Avea mari temeri în privința tratamentului pe care îl făcea. Îmi spunea mereu că simte ea că nu este tratamentul corect pentru boala ei. După ce ne-am cunoscut și fizic, în tabăra de anul trecut, am simțit că legătura stabilită doar telefonic până atunci, acum era mai puternica. Mi-a fost tare dragă Maria, a avut și va avea un loc special în sufletul meu. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!”

Loredana:

“Maria…

Un om este ca un puzzle, asta e ceea ce le spun de la o vreme copiilor.

Mă uit și mă raportez doar la ceea ce cunosc eu, doar la ceea ce văd eu. Nu știu nimic mai mult. Nu știu cum a văzut-o sora ei, nu știu cum a răsfățat-o mama ei, nu știu cum a iubit-o soțul ei, nu știu cum a adorat-o fiica ei, nu știu dacă au fost vreodată invidioase colegele pe ea. Nu știu nimic. Să fiu sinceră, nu știu nici cât de mare i-a fost familia, deși am văzut-o vorbind cu atâta drag despre familia sa, că îi străluceau ochii. Țin în inimă doar bucățica mea de puzzle. Maria mea.

Mă uit doar la bucata mea de amintire și văd zâmbetul acela larg, Doamne cât de larg!, văd ochii ăia mari și aud cuvintele alea mângâietoare. Cumva, parcă și ochii și gura și cuvintele zâmbesc.

În căsuța inimii mele, Maria este bună și caldă și deschisă. Este o luptătoare curajoasă.

Știu că a venit vremea să plece și totuși îmi este atât de greu să spun: Drum lin, Maria! Dumnezeu să te primească în brațele sale!”

I-am spus ieri Alinei că, deși nu am apucat să o cunosc personal pe Maria, am simțit că a murit o părticică din sufletul meu. Pentru că un astfel de impact avea fata asta frumoasă asupra tuturor celor cu care intra în contact. Nu ne-am întâlnit, dar am vorbit mult la telefon și cumva am senzația că o cunosc demult, demult. Îmi citea blogul și mi-a scris atât de frumos despre cum simțea de fiecare dată când mai citea un episod. Și m-a rugat să o ajut cu sfaturi despre nutriție. Dar eu sunt la început de drum în ceea ce privește nutriția, cazul Mariei era unul complex, deja slăbise foarte mult și nu aș fi îndrăznit să mă joc. Așa că ne-am înțeles că după ce se pune puțin pe picioare și iese din spital, o direcționez către una din fetele pe care le cunosc și care au experiență.

Dar noi am vorbit în continuare, despre speranță, despre lupta asta grea pe care o ducem, despre cât de ușor este să ai oameni care simt la fel ca și tine, care îți înțeleg durerea și suferința. Și atât de frumos îmi spunea cât de mult se bucură pentru mine, că am reușit să mă operez și că simte atât de multă energie pozitivă de la mine. I-am spus atunci că aș vrea să o vizitez, doar să mă mai pun puțin pe picioare după operație. Și chiar am plănuit împreună cu Alina un drum la Târnăveni, pe care din pacate nu am mai apucat să îl facem pentru că draga noastra Maria era din nou în spital, la Brașov.

Scriu aceste rânduri cu lacrimi în ochi și mă doare într-un fel aparte. Pentru că a plecat un Înger. Și cumva, în astfel de momente pare totul foarte trist. Și mi-a fost greu să mă reclădesc și să mă uit din nou spre lumină, să îmi găsesc puterea de a merge mai departe. Zilele astea am fost mai conștientă despre ce înseamnă acest diagnostic de Cancer. Niciodată nu va mai fi la fel. Indiferent ce facem, avem asta în conștient sau subconștient și uneori, în momente din acestea triste, ies și temerile noastre la lumină. Cine suntem noi însă ca să putem să decidem asupra viitorului! Nu avem această putere și cred că nici nu ne-ar plăcea să o avem. Ceea ce putem noi să facem, este să alegem cum să ne trăim clipele din viața pe care o avem. Și Maria a ales să trăiască cu dragoste în suflet, cu bunătate, cu căldură. Și ne-a încălzit inimile tuturor. Azi vreau să ne gândim la cine a fost Maria, ce frumos a trăit, ce frumos s-a bucurat. Azi vreau nu doar să-i plângem pierderea, ci și să-i celebrăm viața. Pentru că ea va rămâne mereu în sufletele noastre și nu putem decât să fim recunoscători că am cunoscut-o.

Te iubim mult, Maria! Îți mulțumim că ne-ai arătat ce înseamnă un OM BUN. Sufletul tău să își găsească liniștea, noi te vom avea mereu în sufletele noastre!