O zi cu iz de lavandă

O zi frumoasă de vară, una dintre acele zile lungi din an pe care le iubesc atât de mult. O zi în plină sesiune, în care am evadat din cotidian și din inima aglomerației clasice, într-o altfel de aglomerație, una plină de nuanțe de mov.

O zi cu multe râsete și veselie. O zi cu multă aromă de lavandă, care a venit de pretutindeni, din lanul de lavandă, din șprițul făcut din vin cu aromă de lavandă, primit în dar de la vecinii noștri de stand, o înghețată de afine cu lavandă, primită tot în dar, de la niște oameni care s-au uitat la noi și ne-au zâmbit. Au spus că înțeleg exact ce simțim noi și ne-au făcut semn din cap către fiul lor adolescent. Mi-au dat lacrimile, am mulțumit și am plecat.

Un stand plin de lucrușoare făcute cu atâta dragoste de fetele noastre la atelierele de creație, la atelierele care ne adună, care ne dau viață. Un stand plin de culoare, la care oamenii veneau timizi și care ajungeau să plece cu ceva de la noi , înduioșați de povestea lucrușoarelor, pe care scumpa noastra Corina le-o spunea atunci când îi invita să poftească la noi. Și-au găsit locul în inimile lor tablourile noastre pictate, colierele și cerceii, pisicuțele din pânză, cărora fetele le-au dat viață și care, au bucurat fetițele pictate pe chip, tot cu pisicuțe, suporturile de pahare și cuferele noastre colorate. Până și cărțile fetelor, Oana și Luminița, au impresionat și unele dintre ele au ajuns la cititori dornici să le cunoască povestea.

O zi în care vremea a ținut cu noi și nu ne-a plouat, așa cum ne așteptam, și nu ne-a chinuit nici cu prea multă căldură, ci doar atât cât să fie perfectă. O zi în care ne-am îmbrățișat din nou și din nou, în care ne-am arătat iar că viața asta e atât de frumoasă și că noi o trăim din plin, fiecare clipă la intensitate maximă.

Prietenii care se leagă tot mai strâns, mâini care de fiecare dată le apucă pe ale mele cu mai multă dragoste, privirea fetelor, plină de tandrețe, care mi-au umplut sufletul atât de mult, încât am simțit realmente cum sunt plină de recunoștință.

Povești despre felul în care au prins viață tablourile cu fetele noastre, pictate în OnCool Art și care ne însoțesc pretutindeni, despre proiectele care se află în derulare, despre Acasă la Oameni Buni care va deveni realitate în curând, despre comunitatea pe care omul ăsta minunat, Alina, a creat-o.

Alina, mă minunez, cu fiecare ocazie cu care te întâlnesc, de forța ta interoară, de câtă inimă încape într-o fată nu tare înaltă, de ideile marețe pe care le ai, de suportul pe care îl oferi. Fără tine, viața mea cu cancer și după cancer, ar fi fost mult mai tristă, mai lipsită de culoare, mai săracă. Atunci când tu vorbești despre visele tale, lumea se ridică în picioare, la propriu. Ai făcut ca oameni din Arad, din Baia Mare, din Sighișoara, din Alba și de prin alte parți din țară, să-și fi dorit să fie mai aproape de Cluj. Mă înclin!

A fost o zi din aceea pe care mi-am dorit să o așez în scris, ca să o pot retrăi iar și iar, ori de câte ori voi avea nevoie. O zi în care am auzit mai des clinchetul râsului lui Vio, care efectiv face ca viața să fie mai frumoasă și pe care cu toatele o iubim. O zi in care Lili, înainte să plece spre Arad, a avut ocazia să se deconecteze. Și chiar dacă era la doar 2 zile de la ședința ei de chimio, asta nu a oprit-o să radieze în rochița ei viu colorată, evident, cum altfel, decât în nuanțe de mov!

Am venit acasă cu sufletul plin, cu zâmbetul pe buze, cu poftă de viață, cu recunoștință și gratitudine și cu certitudinea faptului că vă iubesc nespus și că îi sunt recunoscatoare cancerului că v-a adus în viața mea.