După prima ședință de chimioterapie am realizat că trebuie să fac ceva în privința alimentației și mai ales trebuia să fac ceva pentru a-mi menține sănătatea mentală.
Primul lucru, am citit despre clinica la care mă tratam și am văzut că ei au și nutriționist și psiholog. L-am întrebat pe oncolog cum iau legătura cu fetele și mi-a zis că nu am nevoie de așa ceva. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am această abilitate de a diferenția lucrurile, de a-i atribui fiecăruia meritele pe care le are. Poate că oncologul meu era cel mai bun în ceea ce privește tratamentul medicamentos, dar habar nu avea despre nevoile unui bolnav oncologic, mai departe decât medicamentele. Sigur că medicamentele fac poate 80% din treabă, dar fără un om capabil să lupte cu boala asta, medicamentele nu înseamnă decât foarte puțin. Și ca să poți trece peste tot șocul ăsta psihic, pentru a putea lupta cu o boală de genul ăsta, ai nevoie să fii tare, să fii optimist, să te menții pe o linie dreapta. În plus, eu studiez Nutriție și Dietetică și cred foarte mult în așa ceva, de asta am mers la școala asta.
Am citit despre abordarea nutriționistei de la clinică, dar cumva nu m-a convins. Nu prea zicea lucruri multe pe care eu să nu le știu deja. La scoală aveam printre profesoare câteva fete care lucrează ca și nutriționiste de ani de zile. Am întrebat-o pe una dintre ele cine ar fi cel mai bun in domeniu și mi-a recomandat-o pe Anca Ignat, ea fiind specializată de ani de zile în nutriție oncologică. Am intrat la Anca pe site și mi-am făcut o programare. Din păcate lista era lungă, eu aveam mult de așteptat până la prima ședință și simțeam că am nevoie de ajutor ACUM.
Cum oamenii care se aseamănă, rezonează din prima clipa, am știut la cine aș putea apela să mă ajute între timp. Leti este una dintre cele mai calde persoane pe care o cunosc. Cu suflet mare și cu dorință de a face bine. O știam din anul trecut de școală când ne-a predat unul dintre laboratoare. De la început a fost foarte protectoare și dornică să ne ajute. Așa că, a fost cumva natural să îi cer ajutorul. Mi l-a dat necondiționat, a stat cu mine 3 ore pe video, am stabilit o direcție, cam ce aș putea să mănânc, am calculat un necesar caloric în condițiile date, l-am împărțit pe macronutrienți. Era vital să nu mai slăbesc ca să pot face față tratamentului. Între timp, studiam pe pagina Ancăi despre abordarea ei în ceea ce privește pacienții oncologici și am și intrat într-ul call online pe care ea îl face în fiecare ultimă joi din lună. A fost extrem de drăguță, a zis că știe despre mine și cazul meu și că ne vom vedea in curând. Mi-a răspuns la întrebările de atunci și mi-a zis că abia așteaptă să colaborăm.
Leti, ești un înger. Sunt fericită și recunoascătoare că te cunosc. Ești OM așa cum mulți oameni ar trebui să fie. Iți doresc să îți rămână sufletul la fel de pur și de frumos tot timpul și să ai parte de multă iubire și apreciere. Fără tine mi-ar fi fost mult mai greu, datorită ție, atunci am început să am speranță, am știut mai bine ce să fac și am început să îmi mențin greutatea, să mă simt mai energică.
La scurt timp, am fost sunată de la cabinetul Ancăi, și am stabilit prima întâlnire. Pentru mine, ședința asta a însemnat foarte mult. Prima oră am discutat o mulțime de aspect legate de alte lucruri decât nutriție. Despre aerul pe care îl respir, despre condițiile în care locuiesc, despre practicarea sau nu a unui sport în condițiile date, despre recomandări de produse si despre recomandări de literatură de specialitate. Deja făcusem o grămadă de modificări și eram într-un trend bun, motiv pentru care am trasat niște linii de urmat de la această abordare. O sa vă povestesc într-un alt capitol despre acest lucru. Ceea ce vreau să vă spun acum, este că după această întâlnire, am știut câteva lucruri:
1. Îmi voi face lucrarea de licență despre Nutriția în adenocarcinomul pulmonar
2. Mă voi specializa pe onconutriție
Practic, am avut o direcție clară despre ceea ce voi dori să fac în continuare, direcție pe care înainte nu o aveam. Pentru prima data, în tot noianul ăsta de evenimente, m-am simțit fericită și mi s-a părut că măcar ceva are sens.
Probabil că sunt pretențioasă, dar era vorba despre viața mea și doream să am parte de cei mai buni. Aveam deja cel mai bun oncolog pe parte de cancer pulmonar, aveam cea mai bună nutriționistă pe parte oncologică, aveam nevoie și de cea mai buna psiholoagă. Dar nu aveam nici o idee unde o găsesc și mai ales cine e. Dar Dumnezeu le așează pe toate. Adrian îmi spune că merge la o conferință despre oncopsihologie. Imediat am văzut oportunitatea și i-am zis, -găsește-mi te rog pe cineva cu care să pot colabora-. Și mi-a găsit. Mi-a dat un numar de telefon și mi-a zis că este psiholog care se ocupă de pacienți oncologici și că la rândul ei, avusese cancer. Am știut că este exact ceea ce aveam nevoie. Am și sunat și am stabilit o întâlnire scurtă înainte să plece spre casă. Locuia în București și venise la Cluj special pentru această conferință. Mi-a pus câteva întrebări, la cele mai multe i-am răspuns cu lacrimi în ochi. Mă emoționam din orice. A rămas că ne auzim după ce își consultă acasă agenda și stabilim o primă întâlnire.
Experiența fiecăruia cu psihologul este una personală și nu vă voi vorbi despre asta. Rămâne în sufletul meu. Tot ceea ce pot să vă spun, este că, după câteva ședințe, mi s-au întâmplat niște lucruri extraordinare. L-am găsit pe Dumnezeu, am realizat că nu sunt singură , că niciodată nu am fost singură și că niciodată nu voi fi. Am realizat câte lucruri bune îmi adusese diagnosticul ăsta care, părea un balaur cu 7 capete la început. Am realizat că acest cancer a fost modalitatea vieții de a mă opri în loc din iureșul în care eram, ca să fiu capabilă să înțeleg și alte lucruri, ca să mă opresc puțin și să respir. Și mi s-a umplut inima de dragoste, de iubire pentru toți din jurul meu. Am ajuns să pot ierta, să-i iert pe alții și, mai ales, să mă iert pe mine. Să înțeleg că fiecare dintre noi este special, tot ceea ce trebuie sa facă este să se înconjoare de oamenii care văd asta și să le dea celorlalți drumul. Că nu trebuie să fie lucrurile într-un fel sau altul, că nu trebuie să schimb lumea, ci doar poziționarea mea fața de ceea ce mă înconjoară.
Și cum Dumnezeu le așează pe toate într-o rânduială, într-o seară m-a sunat o vecină și mi-a spus despre Asociația Oameni Buni. Mi-a dat un număr de telefon și am vorbit cu o fată Alina, fără să știu exact cine era. Am căutat pe net și am văzut că este o asociație adresată oamenilor care trec sau au trecut prin cancer și am vrut să-i cunosc. Am mers la o primă întâlnire unde am cunoscut-o personal pe Alina. Nu cred că mai văzusem atâta energie la cineva. Zâmbea într-un fel care te cucerea. Mi-a trecut atunci prin cap, fie că ea nu a fost bolnavă deloc, fie că a avut ceva mai ușor. În seara aia am aflat că avea la activ 4 operații, că nu avea deloc colon și rect, că suferea de o mutație genetică care i-ar putea da oricând un nou cancer. Și fata asta, era cel mai optimist și mai vesel om pe care îl văzusem vreodată. Și fata asta extraordinară făcuse Asociația asta ca să îi poată ajuta și pe alții. Că acasă la Oameni Buni erai îmbrățișat de către toată lumea, că aici găseai înțelegere, că nu trebuia să explici nimic, pentru că toată lumea știe cum e. M-am simțit extraordinar acolo și merg ori de câte ori mi se ivește ocazia. Și dacă aș putea, aș muta munții din loc să ajut acolo. Au proiecte mari, vrem să construim o casă la propriu și tare mi-ar plăcea ca acest proiect să se poată realiza. I-am și zis Alinei că mă și văd în bucătărie, Acasă la Oameni Buni, făcând de mâncare pentru cei care suferă în urma unei ședințe de chimio.
Mesajul meu către voi este că, nu sunteți niciodată singuri. Că Dumnezeu veghează și ne dă putere și speranță. Că indiferent prin ce treceți, sunt oameni dornici să ajute și o fac necondiționat. Tot ce trebuie să faceți este, să nu vă închideți în interior, să cereți ajutor. Veți găsi de fiecare dată.
Comments