Partea 5

Când ți se întâmplă lucruri mai puțin plăcute, oamenii se împart în categorii. Sunt unii care se șochează de veste, mai ales când este vorba despre un cancer la o vârstă mai tânără, cum e cazul meu acum. Ei reacționează pe moment, îți transmit încurajări, apoi se obișnuiesc și își văd de viața lor. Sunt oameni care nu știu cum să reacționeze, se pierd, îi sună pe cei apropiați în loc să te sune pe tine, se interesează de starea ta, dar nu au curaj să înfrunte realitatea. Sunt oameni care sunt pur și simplu prezenți, sprijin, implicați, fără de care viața ar fi mai grea. Și sunt oameni, care după șocul inițial, consideră că e mai bine ca ei să nu fie implicați în așa ceva.

Cred că este absolut normal. Diferența pentru mine au făcut-o acei oameni care au contat. Și când cineva, la care nu mă așteptam, s-a transformat în stâlp de susținere, înger păzitor, nu vă imaginați bucuria mea. Iar atunci când cineva, care aș fi crezut că va fi acolo până în pânzele albe, a decis că e mai bine să nu fie implicat și s-a retras încet din viața mea, m-a durut foarte tare.

Pentru câteva secunde, m-am gândit doar la mine și cum să mă fac bine, nu a contat ce se întâmplă în jur. Dar apoi, șocul a mai trecut și am devenit mai conștientă de ceea ce se petrece în jur. Și ceea ce nu era frumos a început să doară. Și uite așa a început și o nouă lecție de viață. Este lecția oamenilor care ți se potrivesc versus cei care nu ți se potrivesc. Și am văzut cât de frumos mă văd prin ochii celor care mă iubesc și mă susțin și cât de urâtă sunt prin ochii celor care au plecat, care s-au iubit pe ei mai mult. Și atunci am realizat că cel mai important lucru este sa te valorezi tu și să te înconjori de oameni care ți se potrivesc, oameni pentru care ești destul așa cum ești, oameni care te ajută să crești prin propriile lor exemple, oameni care nu te judecă, oameni care sunt gata să fie acolo, indiferent ce se întâmplă. Și să-i lași să plece pe cei care mereu te critică, te judecă, pentru care nu ești niciodată suficient, pentru care ai mai multe defecte decât calitați.

În părțile trecute, v-am povestit despre îngerii mei păzitori, v-am povestit despre oamenii care au fost acolo, care sunt acolo. Nu o să vă povestesc despre cei care au decis să plece, pentru că nu e o poveste frumoasă. Vreau să adaug la așa da, alți oameni frumoși și pe care eu îi iubesc și care au fost alături de mine.

Așa cum știți deja, sunt alergătoare de anduranță și fac parte dintr-o comunitate extraordinară de alergători frumoși. Pentru că sunt un om norocos, am avut ocazia să-i cunosc pe foarte mulți dintre ei personal. Am alergat împreună, ne-am antrenat împreună, ne-am îndeplinit vise împreună. Am avut ocazia să pun umărul și la niște antrenamente pe care, împreună cu 2 colegi, le-am ținut veri la rând în fiecare zi de marți în aer liber. Doru și Cristina, abia aștept vara lui 2023, când vom începe din nou acest minunat proiect.

Oamenii ăștia frumoși mi-au făcut o mare surpriza. În 8 octombrie este ziua mea. Eram înainte să încep tratamentul. Eram într-o perioadă foarte fragilă, perioada aceea despre care v-am povestit că învățam lecția răbdării, lecția așteptării. Eram acasa, cu mama și Laura. Laura m-a cheamat la un moment dat pe balcon. Am ieșit și m-am uitat în direcția pe care mi-o arăta ea și am văzut o mare de oameni care veneau in alergare spre blocul meu. Mi-au țâșnit lacrimi de emoție, de bucurie, de tot soiul de sentimente amestecate, în secunda în care am realizat ca asta se întâmpla pentru mine. Nu-mi venea să cred! S-au oprit la balconul meu și au început să îmi cânte La Mulți Ani. Tremuram din tot corpul. Am fugit la ei și toți m-au înconjurat și m-au îmbrățișat. Veneau să mă ia în brațe, să-și arate suportul și dragostea pentru mine.

Eu cred că acela a fost un moment în care tumoarea s-a și retras puțin, chiar încă înainte să fac orice tratament. Oamenii aștia au fost pansament pentru suflet, medicament, putere, dragoste, unitate, susținere. Toți aveau prinse pe tricourile de alergare “numere” făcute special pentru mine. Am primit și eu unul și lângă el, am primit o husă pentru telefon cu aceeași inscripție. Imaginați-vă că eu, în tot acest timp, am fost cu lacrimi în ochi, îmi era sufletul atât de plin și atunci am fost convinsă că toate gândurile lor de bine se unesc undeva deasupra mea și se transformă în materie care mă ajută să mă vindec. Husa este mereu pe telefon și o port cu mine. Mi-am făcut deja un obicei că atunci cand țin telefonul în mână, să mângâi cu degetele spatele telefonului pe care se simte în relief mesajul transmis de ei. Îți mulțumesc Alexandra pentru design, pentru concept, și mulțumesc întregii comunități pentru dragostea și aprecierea pe care mi-o poartă. Este minunat și este reciproc. Vă apreciez pe fiecare în parte!

Mulțumesc Cami și Andreea pentru tricoul pe care mi l-ați inscriptionat cu același logo. Am avut astfel senzația că alerg cu voi la maratonul din Praga!

Aș vrea să vă povestesc și despre Teo. E o persoană specială în viața mea. Ne-am cunoscut prin intermediul alergării, am făcut împreună 2 programe de pregatire, 2 programe de suflet: Primul semimaraton și Primul maraton. Am devenit prietene bune, “surori”ne ziceam pe atunci. Între timp, relația noastră s-a mai răcit, că așa e în viață. Dar în momentul în care a aflat despre mine, s-a transformat în unul dintre oamenii aceia care stau, care mă susțin, care vegheaza asupra mea. Este prezentă zilnic, într-un fel sau altul, lângă mine, este unul dintre oamenii aceia care nu obosesc să mă sprijine, care nu s-a retras după ce s-a obișnuit cu ideea, care îmi dă curaj și, mai ales, îmi transmite din credința ei că mă voi face bine. Îți mulțumesc, dragă Teo!

Adina este un alt om minunat pe care viața mi l-a scos în cale târziu în viață, dar care s-a dovedit a fi un suflet foarte mare. Este colegă cu mine la Nutriție, de vârstă apropiată. Ea este cea care are grijă de mine la școală, care are mereu în rucsacul ei ceva bun pentru mine, ea este “mami”. Așa o numesc și fetele, și asta vine de la grija pe care ne-o poartă tuturor. Iți multumesc, Adina!

Au fost mulți alți oameni care m-au ajutat, de la vechiul loc de muncă, unde am stat 20 de ani, de la toți oamenii aceia cu care am fost colegă, pe unii i-am pregătit, cu unii am suferit împreună, cu alții ne-am distrat. Toți au dat dovadă de solidaritate cu cauza mea și le mulțumesc din suflet pentru asta. De la locul de muncă de acum, toți au simpatizat cu cauza mea, printre ei se află îngeri păzitori, îngeri pe care îi port în sufletul meu și cărora le datorez atât de multe. Ei se știu cine sunt și eu le port recunoștință veșnică și îi port în sufletul meu.

Mesajul pe care doresc să îl transmit cu povestea mea de azi, este să învățați să aveți grijă de voi. Cred că avem cu toții oameni care sunt lângă noi, deschideți ochii să-i vedeți și să-i prețuiți. Restul, este normal să-și vadă fiecare de viața lui. Nu judecați și nu fiți triști. Apreciați-i pe cei care sunt acolo, nu contează numărul lor, ci contează calitatea. Dacă ai un singur om lângă tine, ești norocos, dacă ai 2-3, ești deja binecuvântat. Nimeni nu ne poate trăi drama, viața. Asta trebuie să o ducem fiecare pentru noi și ne suntem datori să găsim soluții, să apelăm la specialiști acolo unde este cazul. Noi suntem cei care trebuie să avem grijă de noi. Frustrările păstrate în suflet datorită oamenilor care își văd de viața lor, nu fac decât să ne amărască. Lasați-i să plece și bucurați-vă de cei care sunt lângă voi. Și iubiți-vă, nu așteptați să fiți văzuți, nu așteptați să fiți înțeleși, trebuie să vă ajutați singuri, trebuie să strigați în gura mare atunci când vreți ceva. Fiecare dintre noi trăiește experiența vieții lui, asta nu o poate trăi altcineva în locul nostru, nici momentele magice, nici cele grele. Dar dacă ne uităm în direcția potrivită, vom observa că viața este o binecuvântare și că e atât de minunat de frumoasă!