Această sâmbătă i-o dedic lunii februarie din calendarul OnCool Art – body painting, care este reprezentată de un domn, Cristi. Încă nu am avut ocazia să îl cunosc personal, deși aș putea crede cu ușurință că atunci când ne vom vedea pentru prima dată va fi de parcă ne știm de o viață. Faptul că m-a lăsat să îi surprind povestea unei bătălii dure cu viața, faptul că m-a făcut părtașă la lucruri pe care la vremea respectivă le-a spus cu greu și celor apropiați, familiei, m-a adus foarte aproape de sufletul lui.
Cu umorul caracteristic, deși nu a reușit să ajungă fizic din Germania în România la vernisaj, ne-a trimis un mesaj absolut fantastic pe care toți cei de față l-au savurat, și cred că nu există nimeni care să nu fi regretat că nu era cu noi în sală. Eu încă nutresc speranța că îl vom vedea la petrecerea de Crăciun, dar chiar și dacă nu, sunt convinsă că acea clipă în care îl vom avea printre noi va urma în curând. Vă las pe voi să îl descoperiți prin intermediul poveștii ce urmează.
✨📖 Cristi a văzut pentru prima dată Asociația Oameni Buni prin intermediul unui reportaj despre OnCool Art 2023 și i s-a părut foarte fain ce vedea, motiv pentru care a simțit să le scrie un mare “Bravo” pentru ceea ce fac. Nu se aștepta la un răspuns, însă mesajul a ajuns la Alina și, așa cum ea face de obicei, i-a scris să îi mulțumească pentru cuvinte. Din vorbă în vorbă, au ajuns repede să constate că au “lucruri în comun”- același cancer... Motivul pentru care Cristi se simțise atât de aproape de mesajul pe care Asociația îl transmitea în cadrul proiectului era faptul că, la rândul său, fusese diagnosticat cu un cancer de colon în stadiul 3 cu puțin timp înainte să împlinească vârsta de 52 de ani.
Teribila veste l-a prins pe meleagurile Germaniei, unde se stabilise deja de câțiva ani. Din acest motiv, lupta lui cu boala a dus-o acolo, departe de familie, de fratele și cumnata, pe care nu a vrut să îi împovăreze cu această veste și care au aflat abia mai târziu despre lupta lui. De altfel, nu a vrut să spună nimănui despre ceea ce i se întâmpla. Iar acest lucru pentru simplul fapt că a simțit de la aflarea diagnosticului că viața lui nu putea să fie doar atât. Ba mai mult decât atât, a fost convins că se va vindeca.
Însă procesul vindecării a durat 78 de săptămâni, timp în care a făcut 4 operații, 7 luni de chimioterapie, plus o perioadă de recuperare într-un centru specializat pentru așa ceva. Această recuperare a constat în ajutorul unor specialiști atât pentru recuperare fizică, cât și psihică. Însă, în tot acest timp, a știut pentru ce luptă și, atunci când i-a fost mai greu, și-a adus mereu aminte de cuvintele pe care una dintre doctorițele care l-au tratat i le-a spus la un moment dat: „Să nu te duci acasă și să te așezi în pat spunând că tu ai cancer. Cancerul este doar o altă temă în viața ta de zi cu zi pe care trebuie să o rezolvi!”
Chiar dacă lupta aceasta a dus-o cumva singur, sistemul din Germania l-a ajutat să treacă prin totul mai ușor. La momentul diagnosticului, medicii s-au oferit să îi ofere ajutor în anunțarea familiei, precum și sprijin în ceea ce privește transportul de acasă la spital și invers, atunci când a fost necesar. Deși, mult din perioada de tratament a petrecut-o la spital.
Chiar dacă nu a spus lumii prin ce trece, încet, încet s-a aflat. Pentru că la job a aflat un coleg, apoi un vecin, și, pe rând, au știut toți cei apropiați. Fiecare dintre ei i-a fost alături într-un fel sau altul. Cristi recunoaște că aceasta a fost o mare surpriză pentru el și că este extraordinar cu cata empatie și înțelegere a fost tratat de către toată lumea.
Pe măsură ce l-am descoperit pe Cristi din spatele poveștii lui de viață, am aflat că este un om foarte sensibil. La întrebarea „Ți-a fost frică?”, pe care a primit-o la un moment dat din partea cuiva din echipa medicală, răspunsul lui a fost că nu. Nu simte deloc frică, dar simte poate un soi de tristețe. Și nu mică mi-a fost mirarea când mi-a exemplificat această tristețe prin intermediul unei fraze din „Jocul Ielelor” a lui Camil Petrescu: „Oamenii sunt fericiți pentru că nu au imaginație!”
Și-a dorit să facă parte din proiectul OnCool Art de anul acesta, iar dorința i s-a adeverit. Spune despre tabăra în care s-au reunit toate modelele și cei aflați în echipa de organizare că a fost pentru el începutul unui concediu mai lung în care a savurat din plin clipele și s-a bucurat de timpul liber. Ar vrea să fie o inspirație pentru cei care trec prin această luptă, să le arate că se poate ieși din cancer, iar la final să primești vestea remisiei totale. Mi-a vorbit aici printr-o comparație: cât de diferit este atunci când știi sau nu știi ceva. Animalele, spune el, au mult mai puține șanse să se înece dacă ajung în mijlocul apelor adânci, pentru simplul motiv că ele nu știu că se pot îneca. Așa că dau din labe până când trec pe partea cealaltă. Omul, pentru că are informația că se poate îneca, are mult mai multe șanse să i se chiar întâmple. Și crede același lucru și în cazul luptei pentru supraviețuire. Oamenii, mulți dintre ei, nu știu că se pot vindeca. De asta, proiectul OnCool Art este extrem de important, spune el, pentru că arată oamenilor că au această putere, că medicina a ajuns în stadiul în care face acest lucru posibil.
Sigur că în tot acest timp în care a luptat, a făcut schimbări majore în ceea ce privește ordinea priorităților și altfel se bucură de fiecare zi. A aflat lucruri noi despre el și despre puterea interioară pe care o are. Privește încrezător spre viitor și, așa cum îmi place mie să spun, însănătoșirea lui a venit la pachet și cu o vindecare a sufletului.
Să fii sănătos mulți, mulți ani de aici înainte, Cristi dragă! Ai fost o inspirație pentru mine și faptul că mi-ai amintit că voi fi bine, mi-a readus zâmbetul pe buze. Avem mereu nevoie de astfel de oameni care să ne reamintească aceste lucruri atât de valoroase.📖✨
Astept carteaaa 😍