Prima dată când am participat la Salciua, a fost în vara lui 2021. Pe vremea aceea eram avizi după competiții, după o lungă perioadă în care nu prea se întâmpla mare lucru datorită pandemiei. Așa că mergeam cam la tot ce ne ieșea în cale. Sălciua a intrat din start pe listă datorită faptului că nu era departe de casă, se afla într-o zonă frumoasă a țării, pe Valea Arieșului, în inima Munților Apuseni și promitea să fie fain de tot. Pe Mihaela Botezan o știam cu toții, fiind o atletă de renume, reprezentând cu succes România la Jocurile Olimpice, precum și la Campionatele Europene și Mondiale de Atletism. La fel cum știam că ea e în spatele școlii de alergare pentru copii, Clubul Sportiv Atletic. Așa că, de la început m-a atras această competiție.
Sălciua Trail are mai multe probe, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Cursa lungă, care poartă numele de “Cursa Zmeilor” are o distanță de 29 km. Cursa de 15 km poartă numele de “Crosul Liliecilor”. Pe lângă aceste 2 curse, mai există o cursă scurtă de 5 km la care se pot înscrie copii împreună cu unul dintre părinți și tinerii, precum și cursele pentru copii de 400-800 m.
Și pentru că era la puțini km de casă, mulți prieteni din familia mea de alergători au fost dornici să participe. La startul cursei ne-am aliniat într-o atmosferă așa cum îmi place mie, de “acasă”. M-am înscris la proba lungă, încântată să alerg în zona asta. Proba are un grad de dificultate mediu, prima jumătate fiind mai mult urcare, a doua jumătate mai mult coborâre. Am terminat în 3h:49min, fiind a treia la categoria mea de vârstă. Dar partea cea mai frumoasă a fost atmosfera fantastică de acolo, la care au contribuit atât concurenții cât și cei de-ai casei cu purcel la protap, pâine cu untură și multe alte bunătăți. A fost o zi faină, petrecută în natură.
Când s-a dat startul înscrierii pentru anul 2022, clar că am fost pe listă. Abia așteptam să mergem din nou acolo. M-am înscris tot la cursa lungă, pe care am finalizat-o de data aceasta în 3h:31min. Ceea ce nu știam încă la vremea aceea, a fost că tot greul pe care l-am simțit în timpul acelei curse, avea un motiv întemeiat. Pentru că, deși am scos un timp mai bun, mi-a fost mult mai greu decât cu un an înainte. Dar atmosfera a meritat, ca și în anul precedent.
Apoi a urmat startul unei noi competiții, cea pentru propria mea viață. O competiție la care, deși sunt singura concurentă, nu-mi oferă nimeni garanția câștigului. Așa că trebuie să trag tare, tare! Uneori mai obosesc și o iau la pas, să-mi trag sufletul, după care pornesc iar în viteză pentru a fi sigură că voi avea câștigul garantat. Odată cu participarea la competiția pentru viața mea, nu prea a mai rămas loc de alte curse. Trebuie să mă asigur prima dată că sunt învingătoare aici, pentru a putea face loc celor ce va să vină.
Însă acest lucru nu m-a împiedicat să savurez atmosfera super faină de la Salciua Trail Run, ediția 2023, unde am decis să particip în calitate de susținător pentru prietenii mei. Și nu am regretat nici o clipă. Ca de obicei, atmosfera a fost una deosebită și am petrecut o zi minunată în natură alături de prieteni dragi.
Anul acesta, după cum știți deja, Crosul Divelor din Cluj mi-a fost într-un fel dedicat. La scurt timp după ce s-a anunțat acest lucru, mi-a scris Adina, colega Mihaelei, să mă întrebe dacă m-ar deranja ca ediția acestui an al evenimentului de la Salciua să-mi fie dedicată tot mie. Am fost tare emoționată, recunosc! Pentru că, deși eu le știam pe fete de la celelalte competiții, le știam de la competiții din Cluj și pentru că numele lor sunt legate de Clubul Atletic și fac treabă foarte bună acolo cu copii, cu toate acestea, nu știam că ele știau despre mine. Și da, acest lucru m-a emoționat. Așa cum mă emoționează ori de câte ori cineva se apropie de mine și îmi spune că sunt o inspirație, că sunt o forță, că sunt un exemplu. Mă bucur mult pentru fiecare om pe care îl inspir, sincer. Și dacă reușesc să aduc o cât de mică rază de lumină în viața cuiva, nu voi înceta să scriu, pentru că acest lucru mă umple de bucurie.
Așa că, iată-mă pregătită să merg și la cea de-a patra ediție a acestui frumos eveniment. Am mers și de această dată cu un prieten drag mie, cu Zoli, așa cum am făcut la fiecare ediție. Și împreună cu noi anul acesta a venit un alt prieten, Adi.
Am ajuns la Salciua dimineața devreme. Baietii participau, unul la cursa de 15 km, celălalt la cea lungă, de 29. Era timp suficient pentru preluarea kiturilor, întâlnirea cu ceilalți prieteni, turele de poze, strângerile în brațe. Ceea ce s-a și întâmplat. Chiar pe când să deschid portiera și să cobor din mașină, aud la microfon numele meu și ceva ce semăna a licitație. Părea că unii dintre cei aflați la fața locului “cumpărau” km din cursa de 15 km, cu scopul de a mă susține pe mine. Vai, mi-a fost tare rușine, m-am ascuns înapoi în mașină și Zoli a râs. “Hai afară, că fetele fac asta pentru tine!”. Însă eu nu prea mă pricep să primesc, nu m-am priceput niciodată. Poate pentru că am primit destul de puține în copilăria mea, iar apoi ca și adult, am învățat că trebuie să lupt pentru ceea ce vreau să realizez, că nimic nu vine de-a gata.
Era tare frig la ora aceea a dimineții, toată lumea zgribulită, dar cu speranța că pe mai târziu avea să se încălzească, astfel încât să ne putem bucura de o zi în natură. Adina și Mihaela m-au zărit foarte repede, ne-am îmbrățișat și am simțit din plin căldura care venea de la ele. Chiar mi-a ajuns până la suflet. Adina mi-a făcut cunoștință cu băiatul care prezenta la microfon tot evenimentul și ce să vezi, nimeni altul decât Dragoș Stan, colegul lui Bob Rădulescu de la Epic Show, pe care îi urmăresc cu mare plăcere. Chiar mi-a plăcut foarte mult acest lucru. Pe Bob am avut ocazia să-l cunosc și să-l strâng tare în brațe cu ocazia OnCool Art, când am fost model. Așa că, același lucru am făcut și cu Dragoș și m-am bucurat foarte mult să-l cunosc.
Timpul zboară la Sălciua de fiecare dată. Chiar dacă nu alergi, nu prea ai timp să te plictisești. În timp ce “adulții” alergă la 29 și 15 km, se dă drumul la cursele de 5 km și apoi la cele pentru pitici, așa că am încurajat din tot sufletul pe toată lumea. Copiii sunt un deliciu, mai ales cei pitici, foarte serioși în cursa lor, părinții abia ținându-se după ei. Cred că asta e partea cea mai mișto de la Sălciua, că atmosfera e una de familie, și totuși competitivă, astfel încât fiecare concurent să aibă parte atât de o cursă frumoasă, cât și de o primire călduroasă și la final să nu conteze atât de mult pe ce loc a venit fiecare.
Prietenii mei au venit pe rând, purcelul se perpelea pe rotisor, muzica bună, vocea lui Dragoș în difuzoare care anunța pe rând concurenții ce treceau linia de sosire.
Am “halit” vreo 2 felii de pâine cu untură și cu ceapă, așa, ca pe vremuri. Dar tocmai după ce a început premierea piticilor, ploaia care ar fi trebuit conform prognozei să vină doar a doua zi, și-a arătat colții și a izbucnit cu ropote, ca o ploaie de vară. Însă nu a reușit să strice buna dispoziție. Pentru că la start este un loc destul de mare care e acoperit, acolo unde de altfel se servea și mâncarea și se predau și kiturile, adică era loc pentru toată lumea. S-a mutat toată scena de premiere, s-a băgat purcelul sub acoperiș și a continuat distracția.
La fiecare ediție, am avut plăcerea să o avem acolo cu noi pe Simona Amânar. Cred că Simona nu are nevoie de multe prezentări, fiind o gimnastă de renume pentru țara noastră, medaliată de multe ori atât la Olimpiade cât și la Campionatele Mondiale unde a câștigat de 4 ori consecutiv împreună cu echipa României. Anul acesta, am reușit să fac o poză împreună cu ea. Am reușit, pentru că anii trecuți, am chiar stat de vorbă cu ea, dar cu atâtea emoții că o avem printre noi, am uitat de poze.
O parte dintre concurenții care au urcat pe podium, au decis să doneze premiul lor în bani pentru mine. Au fost niște momente tare emoționante. Mai ales că primul dintre ei care a făcut asta, a fost un tânăr care a câștigat cursa de 5 km masculin. Practic un băiat, unul de acolo, din Baia de Arieș. Mi-au dat lacrimile de emoție. Adică el în loc să se bucure de premiul lui, la vârsta aceea, a decis să îmi cedeze mie pentru că am mai mare nevoie. Eu jur că atunci când vad astfel de lucruri, simt că în țara asta există speranță. Că avem tineri cu suflete mari, ambițioși, luptători, care vor reuși să schimbe lucrurile. Chiar cred asta. Pentru că ori de câte ori ajung să mă îndoiesc, viața îmi oferă astfel de “dovezi”.
Eu nu pot decât să le fiu recunoscătoare tuturor celor care s-au gândit la mine. Și să mă bucur din nou de cât de minunată este comunitatea asta de alergători. Care deși are oameni din toate domeniile, toți se unesc sub umbrela sportivității, a unității. Atunci când unul de-al lor trece prin grele, se unesc pentru el. Și chiar dacă nu-l cunosc, nu au alergat împreună, nu contează, pentru că e de-al lor și asta face să conteze. Iar pentru mine, care de data asta sunt în partea cealaltă a baricadei, acest lucru este un miracol. Acest lucru mă face să vreau să zbor din nou, acest lucru îmi dă putere să merg mai departe, acest lucru îmi dă motivație și speranță și mai ales, mă face să mă simt iubită, sprijinită și convinsă că niciodată nu voi cădea pe jos, pentru că va fi mereu cineva acolo care să mă prindă!.
Comments