Tabăra Spirit Liber 2025

A trecut deja mai bine de o săptămână de la Tabăra “Spirit Liber” și mintea mea trăiește și retrăiește momentele pe care le-am avut acolo cu atâta intensitate, încât simt cu ardoare nevoia să vă împărtășesc și vouă experiența noastră.

E al treilea an în care merg în tabără cu Asociația Oameni Buni. Sunt 2 ani și jumătate de când mare parte din viața și gândurile mele se desfășoară în jurul Asociației. Știam că va fi fain în tabără pentru că fusese fain și în prima, atunci când m-am cunoscut cu toată lumea și fusese fain și în a doua, când fusesem atât de mulți oameni încât era și greu să socializezi cu toată lumea. Era clar că fain va fi și acum. Doar că de data asta cuvinte precum “frumos” sau “minunat” nu sunt suficiente. Anul acesta a fost magic.

Pentru că suntem deja o comunitate foarte mare de oameni care într-un fel sau altul suntem beneficiari ai Asociației, devenea imposibilă organizarea unei astfel de activități pentru toată lumea. Și Alina Nistor a luat cea mai bună decizie, și anume aceea de a face anul acesta mai multe tabere. La început chiar și eu am strâmbat puțin din nas în sinea mea, că mi se părea că așa nu va fi la fel de fain, că nu te vezi cu toți, că nu știu, diverse motive. Dar nu degeaba Alina mână această Asociație, pentru că îi simte vibe-ul și simte cum e bine.

Eu am ales să merg în prima tabără organizată, cea de la pensiunea Ven Diofa (Casa de oaspeti Nucul cel Batran) din Subcetate, Harghita. Știam locația din iarnă pentru că mai fusesem acolo împreună cu liderii de filiale cu ocazia unui team building. Pensiunea aparține unor doamne speciale, Eva și Zsuzsa, prietenele lui Bogi. Fetele ne deschid deja pragul locației lor de ceva vreme. Bogi nu mai e, din păcate, printre noi și cred că pentru ele găzduirea Asociației face parte din modul în care îi păstrează memoria vie. Bine, asta și multe altele.

Pensiunea este absolut superbă, cu un spațiu extrem de generos. O grădină/curte imensă, unde fetele au montat un cort împreună cu cei de la Corturi Transilvane – SIK Group, ca noi să ne putem desfășura activitățile indiferent de vreme. Deși început de iunie, vremea a fost capricioasă în perioada aceea și erau șanse și de ploaie. Pensiunea are piscină, are ciubăr, are pomi la umbra cărora poți să-ți faci siesta, are loc de grătar maaare, lângă piscină, cât să găzduiască adevărate chefuri. În orice caz, dacă îți imaginezi un loc în care să evadezi pentru un sfârșit de săptămână, cred că este locația perfectă. Iar gazdele, o minune de femei. Vă las și link ca să vă puteți convinge.

Am fost 30 de persoane și adevărata magie a taberei a fost faptul că la acest număr de oameni a existat conexiune între toată lumea. Toate activitățile pe care le-am desfășurat ne-au adus cumva împreună, ne-au făcut să ne vibreze inimile într-una singură. Nu voi povesti despre toate activitățile, pentru că nu vreau să stric surprizele taberei care urmează în toamnă, dar aș vrea să vă povestesc totuși una dintre ele, care este specifică locului și pe care am primit-o în dar de la pensiune. Am avut într-una dintre zile câteva ore la Zete Carting. Doamneeeeeee, cum a fost!!! Eu, în viața mea, nu făcusem așa ceva și pentru mine a fost vis. Atât de bine m-am distrat și atât de mișto a fost, încât abia aștept să mai fac.

Voi vă puteți imagina o gașcă de oameni trecuți prin cancer, unii în plin tratament, ca și mine, unele doamne cu perucă, care ascunde lipsa părului, altele care nu fac sport ca și regularitate, dar care totuși s-au așezat în mașinuțele alea și s-au luat la întrecere??? Și când spun întrecere, vă spun întrecere în toată regula. Clasamente pe băieți, clasamente pe fete, ambiții, depășiri, adrenalină. Și totul sub atenta supraveghere a celor de la carting, fără de care nimic din această experiență nu ar fi putut avea loc. Simt și acum, la mai bine de o săptămână, emoția zilei și declar deschis: am devenit fan carting și cred că este un mod extrem de plăcut de a petrece cu o gașcă.

Dar surprizele nu s-au oprit aici, ele de-a dreptul au curs lanț cam toate cele 3 zile. Într-o zi am văzut un soi de aranjament în curte, o remorcă care adăpostea diverse chestii și ni s-a spus că va fi o surpriză. Și a fost, chiar una extraordinară. În jumătate de oră ne-am trezit cu o adevărată pizzerie montată acolo, Pizzaiolo din Odorhei. Și nu orice pizza, ci pizza făcută ca la Napoli acasă. Un deliciu. Iar în timp ce noi ne delectam cu cea mai bună pizza, echipa de la Teomo monta pentru noi barul de la care urmau să curgă toată seara cocktailurile. Și evident că nu există distracție adevărată fără muzică pe măsură, muzică care ne-a fost asigurată de Golyo și care ne-a încântat până spre dimineață.

Ce să mai zic, am avut de toate. Jocuri, dans, muzică, mâncare, băutură, distracție și cel mai important: multă, multă emoție. Numărul de oameni a fost perfect, am simțit că m-am conectat cu toată lumea:

Cu cei din Cluj, cu care, chiar dacă locuim în același oraș, nu putem spune că ne vedem mult mai des. Cu fetele care au venit de la București și cu care e de fiecare dată o plăcere să ne vedem. Și, așa cum ne-au obișnuit deja cei de la București, mereu vin cu surprize dulci și, de data aceasta, și cu o minunată pâine cu maia. Tot în această tabără au fost și fetele mele dragi, Christa și Lili, datorită cărora viața mea e mult mai frumoasă și mult mai ușoară. Și dacă tot le-am pomenit, aș zice și că le iubesc din tot sufletul și le mulțumesc că pur și simplu există.

Iar noutatea a venit din partea echipei de la Târgu Mureș, unde o mână bună de fete au venit pentru prima dată în tabără și sunt convinsă că pentru ele acesta este doar începutul.

S-au țesut noi prietenii, s-au țesut de-a dreptul cu un ghem de sfoară povești, s-a pictat, s-a râs, s-a plâns, ne-am adus aminte de cei care nu mai sunt printre noi, așa cum facem de fiecare dată, am construit din nou copacul “Trăiește Clipa”. Într-un cuvânt, a fost de vis.

În tot acest timp, împreună cu noi a fost Biborca, fetița lui Bogi. Nu pot ști ce e în sufletul ei și cât de multe înțelege și nici nu pot ști cât îi este de dor de mama ei. Csabi, soțul lui Bogi, ne-a primit la el acasă. Eu nu mai fusesem acolo. Când am intrat în curtea aceea, am avut senzația că am ajuns în Rai. Și nu, nu exagerez deloc. O casă minunată, un mic lac cu ponton, râul care curge lângă, grădina, curtea, casa. Doamne, am mâncat măcriș după muuuultă vreme. Ne-am făcut poze multe acolo și jur că în tot timpul acela m-am gândit la fata asta minunată care nu mai e.

Ce e cu viața asta? Cum să ai raiul acasă și să fii luat din el? Boala asta lovește și știu că nu ține cont de nimic. Dar fata asta avea totul sau, cel puțin, așa îmi place mie să cred că a trăit. Nu știu, de fapt, mare lucru despre ea și nici ce era în sufletul ei, dar ce a lăsat în urmă spune despre ea cine a fost. Și chiar dacă nu mai e, cumva se întâmplă că ajută în continuare comunitatea Asociației Oameni Buni prin intermediul oamenilor care au iubit-o. Bogi dragă, îți mulțumim pentru că ai grijă de noi.